Uneori iubesc minciunile

          Uneori iubesc minciunile nu pentru cuvintele ce le compun, ci pentru stradania celui care mi le spune, pentru incercarea lui disperata de a ma asigura ca intr-adevar pleaca doar sa verifice de e usa incuiata.

          Alteori le iubesc pentru ca sunt singurele care ma viziteaza, si sunt atat de frumoase, incat nu realizez, pe moment, ca odata cu autorul lor, mi-a disparut si vaza din suflet si o vreme nu voi mai avea unde sa-mi asez florile binelui.

         Cu toate acestea, nicio minciuna nu-mi place mai mult decat cea pe care mi-o fabric singura, pe care mi-o ticluiesc strengareste, dar cu simt de raspundere, pe care mi-o repet pana devine adevar, pentru a reusi sa le accept pe toate celelalte din exterior.