Cum adică „trebuie”? Vreau sau nu, îmi place sau nu, pot sau nu, încerc sau nu...şi orice altceva, dar NU „trebuie”! Şi dacă nu respect un „trebuie”, ce? La ce mă condamnă acest „trebuie” neîndeplinit? Hm?
Morală, bun simţ, orice, am sau nu, un „trebuie” nu mă poate modela, un „trebuie” mă îngrădeşte, mă forţează, mă enervează, ori asta mă încăpăţânează să spun un mare BA! Orgoliu..capriciu...foarte bine, accept orice etichetă, numai să se oprească şirul de „trebuie” din viaţa mea şi mai ales a doua mare vorbă: „ţin la tine”!
Ce înseamnă "să ţii" la cineva, la ceva? Ce-i lipseşte unui ceva sau cuiva de nu-l iubeşti, dar totuşi ţii la el? Nici un animal de casă nu l-ai putea priva de dragoste, dacă într-adevăr e al tău şi îţi asumi asta...te „ataşezi” se mai spune, bun, dar nu ţii la el. Atunci omul cum poate să nu fie iubit? Urât sau iubit, iubit sau dispreţuit, orice e clar, dar nu pot pune problema de „ţinut”.
Nu pot să accept jumătăţile de măsură când vorbim de sentimente, mai ales în cazul unei relaţii. Iubim mai mult sau mai puţin, sau inegal, pe fiecare om, mărturisim sau nu, dar iubim...”ţin foarte mult la cutare”, „mi-e drag cutare”, „îmi e simpatic”, dar nu e plantă, obiect, e OM!
Nu înţeleg, mă
depăşeşte starea asta de „ţinut” ...vine oare din teama de a spune "te iubesc",
sau dintr-o lipsă de angajament şi de responsabilitate, sau dintr-o nevoie de
autoprotejare/automenajare, dintr-o infirmitate sufletească, din incapacitatea
de a iubi sincer?
De unde idioţenia asta? Dumnezeu este Iubire... El nu ţine la Creaţia sa, El o iubeşte, din Iubire a creat tot...atunci noi de unde scoatem acest concept?
Cred ca niciodata nu trebuie nimic si niciodata nu trebuie sa tii la nimeni. Sa iubesti de sa plesnesti, sau mai putin, dar sa iubesti si sa marturisesti!
Caz: cum să ţii la mai multe persoane de sex opus, dar de iubit să iubeşti numai una, la care te întorci mereu? E clar, iubim diferit, în funcţie şi de frustrările pe care le avem bine împăturite în subconştient!
Însă e chiar incorect, tu să iubeşti şi să primeşti în schimb un sincer „ţin la tine”...o ciupercă!...dacă ai curaj iubeste-ma, daca nu, fugi cât poţi şi cât mai poţi!
De unde idioţenia asta? Dumnezeu este Iubire... El nu ţine la Creaţia sa, El o iubeşte, din Iubire a creat tot...atunci noi de unde scoatem acest concept?
Cred ca niciodata nu trebuie nimic si niciodata nu trebuie sa tii la nimeni. Sa iubesti de sa plesnesti, sau mai putin, dar sa iubesti si sa marturisesti!
Caz: cum să ţii la mai multe persoane de sex opus, dar de iubit să iubeşti numai una, la care te întorci mereu? E clar, iubim diferit, în funcţie şi de frustrările pe care le avem bine împăturite în subconştient!
Însă e chiar incorect, tu să iubeşti şi să primeşti în schimb un sincer „ţin la tine”...o ciupercă!...dacă ai curaj iubeste-ma, daca nu, fugi cât poţi şi cât mai poţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu