Fericirea e o chestiune de dragoste

Am citit de curând ceva ce a scris un prieten, şi nu ştiu de ce, dar nu-l cred până la capăt. Nu sunt în stare să înţeleg probabil, şi mă apăr zicând că aşa ceva nu e posibil. În câteva cuvinte aş rezuma tot ce a scris el în formula „Fericirea este o chestiune de alegere”, iar dacă e aşa, aleg să nu cred asta. Fericirea este, pentru mine, o chestiune de dragoste. Cu cât iubeşti şi eşti iubit, cu atât eşti mai fericit. Cu atât zâmbeşti mai mult, cu atât poţi oferi mai mult, cu atât munceşti, studiezi, visezi, zbori, ajuţi, vrei mai mult de la tine...cu atât... plecăm de fapt din viaţă.

Sau poate că rămânem doar cu atât din viaţă, cu dragostea ce ne-o poartă oamenii, şi cu dragostea ce le-o purtăm lor, sau altor oameni, care nu ne iubesc pe noi. Şi cum nu alegem pe cine iubim, aşa cred că nu putem alege dacă suntem sau nu fericiţi...decât dacă ne amăgim că suntem nişte roboţi care pot fi programaţi să simtă în avantajul lor. Să aleagă întotdeauna corect, logic, cu cel mai mic cost de oportunitate.

Micile bucurii se spune că te fac fericit, însă fără iubire nu putem să observăm şansele unor mici bucurii, nu le putem aprecia pe un teren sufletesc arid. Ce să înflorească în tine fără dragoste? Cancerul poate... Alegem structura noastră fizică sau spirituală, alegem vremea în care ne naştem, mediul social, familial? Avem prea mică libertate de decizie, suntem organic plămădiţi să ne alimentăm cu şi prin iubire, sub toate formele ei.

 Nu cred că alegem nimic de fapt. Ne naştem fără să vrem, murim când putem, trăim o viaţă în defazaj. Trăim cu amintiri, cu „ce s-ar fi întâmplat dacă” cu „bine că s-a întâmplat aşa”, cu „putea fi mai rău”, cu „asta e!”, cu speranţa în mai bine, cu planurile de viitor, cu un veşnic „mâine” atârnat de gât. Prea puţine momente în care clipa e importantă, şi cum clipele durează puţin, imediat devin trecut...următoarea clipă este viitorul...prezentul să fie oare între două clipe?

Ce vreau eu să fac acum e un anunţ: dacă cineva ştie cum să mă resetez, cum să şterg tot de pe hard-ul sufletului şi al minţii, dacă mă poate defragmenta şi recompune într-o formulă nouă şi mai puţin păguboasă, dacă mă poate învaţa cum pot alege Fericirea şi nu fericirea meschină, trecătoare, să mă contacteze. Până atunci eu am să aştept primăvara...să renasc sau să mai mor un pic.