Draga Fat-Frumos,
Iti scriu aceste randulete in speranta ca, citindu-le, vei fi mai atent,
mai curios, mai nerabdator, si cautandu-ma mai abitir, ma vei recunoaste si in
sfarsit ne vom cunoaste. E clar ca nu ne-am intalnit pana acum, pentru ca sigur
am fi realizat ca ne apartinem, ar fi existat acel moment in care Pamantul
si-ar fi schimbat brusc si pentru o clipa directia de rotatie, sau timpul ar fi
dat inapoi si cu totii am fi intinerit macar cu un zambet.
Sau poate ca de vazut ne-am vazut, dar pentru ca nu am crescut destul de
mult (spiritual, emotional, mental) nici unul, nici altul, sau unul din noi nu
e pregatit sa fie alaturi de celalalt, nu ne putem recunoaste… Poate nu degeaba
se spune “toate la timpul lor”…dar totusi, la varsta ta ( ceva imi spune ca nu
suntem de-o seama) cred ca e timpul sa te gandesti ceva mai mult la mine, nu pentru
ca asa e frumos sa se “aranjeze” viata, sau pentru ca e cliseul asta de “om la
casa ta”, sau sa fie multumita bunica ta ca te-ai potolit, sau sa rasufle
usurate familiile noastre ca nu suntem cu orientari inverse, ci pentru ca sigur
ne-ar fi mult mai usor impreuna, sigur am fi amandoi oameni completi, si nu
jumatati in cautare de jumatati… am fi mai puternici si lucrurile ar merge mai
usor, ar parea mai “de depasit”, decat fiecare pe cont propriu.
Cariera vom face amandoi si pentru asta sigur ai nevoie de mine, si eu
de tine, pentru ca drumurile pe care am pornit se strabat numai in doi, cu Tata-Doamne,
la loja sus, cu binoclul, si cu o armata de oameni in spatele nostru care sa ne
sustina si sa ne incurajeze (familie, oameni de suflet, prieteni)…sa ne acorde
al doilea ajutor, cand unul din noi a lesinat, pentru ca celalalt a cazut
putin…sau ma rog, sa aiba cine sa ne scuture de praf cand ne impiedicam si
cadem amandoi, pentru ca nu ne dam drumul la maini…sigur ma intelegi, altfel nu
ai fi Fat Frumosul meu…
Despre mine nu stiu ce as putea sa-ti spun, sa ne ajutam intalnirea…si
totusi ar fi inutil si daunator, pentru ca as putea sa induc in eroare
Feti-Frumosii altor fete. Si apoi, oricum avem o viata sa ne povestim unul
despre altul si ne creem apoi povestea noastra, dar daca intarzii prea mult,
s-ar putea sa nu ne ramana prea mult din viata cu povestitul timpului in care
ne-am lipsit unul altuia, si trebuie sa recunosti ca ar fi cel putin neplacut.
In acel caz vom trece peste detalii si vom spune ca viata noastra a inceput in
momentul in care ne-am re/cunoscut.
Sper sa ajungem sa ne intalnim inainte sa devin o grasa din cauze provocate,
innecata in prajiturele si sa chelesc, sa invat sa pun muraturi si apoi treaba
asta sa devina scopul meu in viata, dar nu garantez ca, daca va fi sa fie
atunci, nu inseamna ca si tu vei avea alte chestii “sexy” care ma vor atrage la
tine, asa ca vom fi perfecti. Evident, perfecti unul pentru celalalt.
Trebuie sa ma opresc aici, ma grabesc la repetitii, iti spun cand ne
vedem, dar pana atunci te rog mult sa ai grija de tine, doar nu-ti apartii
numai tie, si m-as intrista sa stiu ca ti-a fost rau si greu… Si mie mi-e dor
de tine…(presupun ca si tie, si ca te gandesti si tu la mine).
Si in final, te rog mult sa nu ma intelegi gresit (nu e numai vina ta,
si nu e un repros de viitoare sotie isterica) dar, “Unde,
‘mama gaia’, umbli?”
Te sarut pe suflet,
a ta Diana Cosanzeana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu