Oare în viaţa oricărui bărbat, oricât de
însurat sau doar fericit, există la ceas de întuneric, întors cu spatele şi
încins la brâu cu mâna femeii sale, o imagine a alteia?
A unei femei „prea” şi „foarte”
şi „cea”, tocmai pentru că nu e a sa?
A unei femei la fel de conştientă, ca cel
care o ascunde îndărătul pleoapelor, că nu va putea niciodată să încropească un
„noi”, oricât de efemer?
Sau oare în viaţa fiecărui om întotdeauna va
exista o persoană absentă iconificată (nejustificat)?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu