- Nu ştiu, Fab, cred că da.
Deşi uneori mă îndoiesc, gândindu-mă că poate că eu nu ştiu să iubesc, că poate nu am iubit niciodată pe nimeni, că sentimentele mele au fost prea mărunte şi că poate că de acum încolo voi învăţa să iubesc cu adevărat.
Cu adevărat...sună ciudat, dar cred că numai Dumnezeu ştie să iubească plenar, total, infinit, pentru că nah, El e Dragostea Însăşi. El poate. Oamenii, după ce au păpat din pom, au pierdut capacitatea dumnezeiască de a iubi şi poate că de asta au plâns. Le-a rămas să iubească uman. Imperfect. E greu, Fab, să vorbesc despre dragoste, când nu ştiu cine sunt. Cel puţin în momentul ăsta, nu ştiu cine mai sunt.
Poate că voi şti să iubesc când mă voi afla, pentru că în mintea mea, dragostea presupune să ştii cine eşti. Să ştii cât eşti, din ce oferi... Să te laşi iubit ştiind că vei rămâne întreg, dăruindu-te. Fără pic de egoism, fără poftă, fără moarte. Cam aşa cred că se iubeşte adevărat. În rest, fiecare după cum poate.
Mă gândesc că iubesc atunci când pot să închid ochii şi să mă arunc ştiind că voi fi prinsă. Nu pot face asta, încă. Umblu cu o paraşută pe sub piele.
Cu toate astea, cred totuşi ca iubesc fără ştiu. Altfel aş fi murit până acum. Nu cred că ţine un om în viaţă altceva decât dragostea, în oricare din formele ei.
Apoi mi-e frică să spun că iubesc, pentru că dragostea asta de care îţi scriu acum cred că implică şi smerenie. Ori dacă spun răspicat, mi-e frică să nu o pierd. Dragostea e fragilă.
Cu toate astea, cred totuşi ca iubesc fără ştiu. Altfel aş fi murit până acum. Nu cred că ţine un om în viaţă altceva decât dragostea, în oricare din formele ei.
Apoi mi-e frică să spun că iubesc, pentru că dragostea asta de care îţi scriu acum cred că implică şi smerenie. Ori dacă spun răspicat, mi-e frică să nu o pierd. Dragostea e fragilă.
Pot să spun că dragostea e cât pot să iert? Ar putea fi aşa, îmi face bine să cred asta. Ce ştiu sigur e că nu cred în dragostea strigată la gard. Trâmbiţată. Expusă aiurea, gălăgios. În mintea mea, se iubeşte curat în linişte, se vorbeşte la ureche, sau nu are nevoie de multe cuvinte, pentru că se simte. E molipsitoare.
Spun des te iubesc, dar nu pun medalii. Spun des te iubesc, să trezesc iubirea în cei cărora le spun teiubescurile. Aş putea să-ţi scriu multe, Fab, pentru că iubesc puţin, dar pentru că undeva am nevoie să mă opresc şi să mă odihnesc, îţi spun că pentru mine dragoste e atunci când nu te întrebi dacă e, dar primeşti constant răspunsul că e. Că dragostea mea e libertate şi puterea jertfei pentru Dumnezeu care se odihneşte în oameni şi în tot. E puterea de a renunţa şi de a iubi cu încăpăţânare tot. Dragostea e de atâtea feluri încât poate purta numele tuturor celor iubiţi şi a ceea ce iubeşti. Dar mai întâi, e nevoie să te primeşti.
Nu ştiu, Fab. Tu ce mai faci?
Spun des te iubesc, dar nu pun medalii. Spun des te iubesc, să trezesc iubirea în cei cărora le spun teiubescurile. Aş putea să-ţi scriu multe, Fab, pentru că iubesc puţin, dar pentru că undeva am nevoie să mă opresc şi să mă odihnesc, îţi spun că pentru mine dragoste e atunci când nu te întrebi dacă e, dar primeşti constant răspunsul că e. Că dragostea mea e libertate şi puterea jertfei pentru Dumnezeu care se odihneşte în oameni şi în tot. E puterea de a renunţa şi de a iubi cu încăpăţânare tot. Dragostea e de atâtea feluri încât poate purta numele tuturor celor iubiţi şi a ceea ce iubeşti. Dar mai întâi, e nevoie să te primeşti.
Nu ştiu, Fab. Tu ce mai faci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu