Un sens marunt

Trebuia sa ma nasc si sa traiesc la sat, undeva in vremea lui Liviu Rebreanu, nu mai tarziu de Marin Preda, sa fiu data la scoala cu banii de pe loturile de pamant ale bunicilor si sa umblu desculta si despletita pe sub basma. 

Sa ma ia de nevasta dascalul din sat si sa ridicam amandoi o casa pe care s-o umplem cu copii: o parte ai nostri, o parte ai satului, carora le-as fi fost invatatoare. 

Atunci nu as fi postat porcarii pe Facebook, nu as fi facut margele pe care nici eu nu le port, nu as fi scris balarii pe care nici eu nu mi le recitesc, si totul ar fi avut un sens marunt, cat ograda mea, dar cu siguranta mai nobil.