joi, 10 aprilie 2014

Romania mea, in 2013

România mea este România celor care au jertfit ceva din ei pentru mine. Care au murit pentru libertatea mea de exprimare şi religioasă, pentru neasimilarea şi neînstrăinarea mea. Care mi-au măturat drumul să ajung să fiu. 
România mea este a unora care au mers la Alba Iulia în 1918, a unora care au murit în închisorile comuniste, a unora care prin minţile şi prin sufletele lor au dăruit ştiinţei şi artei, culturii, şi au îmbogăţit cele ale duhovniciei.
România mea este a multora din trecut şi din prezent, iar eu sunt a României din viitor. Mi-o asum aşa cum am primit-o, şi vreau să am ce să dau mai departe.
Nu îndrăznesc să deznădăjduiesc, chiar dacă România de azi nu este întruchiparea visurilor de odinioară, pentru că printre noi se află mari români care ar putea ruşina pe cei care nu au crezut în ei. În românismul lor. La multi ani, România de aici şi de pretutindeni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu