Bărbaţii au scris cel mai mult despre dragoste pentru că au iubit pe timpul vieţii mai multe femei, de cele mai multe ori, în acelaşi timp. Şi le-au părăsit şi au rămas, în cele mai banale şi fericite cazuri, cu una singură fizic, iar cu celelalte toate în gând.
Şi le-a iubit bărbatul-cu-o-femeie pe toate, cu atâta Rusie în braţe încât a chelit, deşi doctorii întotdeauna au găsit alte explicaţii. Şi bărbaţii au suferit de mai multe ori părăsind mai multe femei în acelaşi timp, deşi, pe majoritatea dintre ele, îşi petrec zilele chelind, încercând să le părăsească.
Femeile au scris mult mai puţin, aceleaşi şi aceleaşi poeme de dragoste, aceleaşi idei repetate în sute de rânduri, identice în sute de caiete ale tuturor femeilor care au iubit de mai puţine ori decât bărbatul lor care a părăsit mai multe femei pe care le-a iubit. Parcă toate au iubit un singur bărbat, înainte de cel pe care-l observă chelind. Acelaşi.
Bărbaţii nu au contenit să scrie, şi foarte variat chiar, şi bine de tot, precum au iubit, pentru că femeile toate nu le-au fost muze, mame, porturi, dame în dantele, valuri, focuri, otrăvuri, linişti, frângeri, boli, draci, patimi, holograme, ci doar un singur lucru: Necunoscute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu