Calul a rămas la mine

Merg cu privirea în pământ şi când o ridic dau de o herghelie de cai păscânzi pe o păşune îngrădită. Nu ştiu dacă există “păscânzi”, dar îmi place cum sună. În fine, mulţi cai diferiţi, păşteau. Mai retras, trântit la umbră, stă un cal alb. Simţitoare din născare, mă duc la el, deşi ceilalţi par că se agită şi mă cam blochează. Mă aplec, îl mângâi pe bot şi dau să-l îmbrăţişez, însă mă trăsneşte un parfum bărbătesc cunoscut.

- Exagerezi. Da, e parfumul lui, dar nu am apucat să fac un duş. Încet la coaste.

Şi se apleacă până la pământ, în faţa mea, cât să mă urc uşor. Am tot 165 de centimetri. El, calul zic, e alb şi poate superb, dar e atât de transpirat şi obosit, încât arată sur şi destul de bătrân. Ne depărtăm la pas de herghelie şi nu văd nimic în jur pentru că mă ţin de coama lui, de echilibru şi mă aşez pe burtă când simt tare că-mi lipşeşte o şa.

- Mda. După cum te-ai prins, eu sunt calul lui Făt-Frumos. Alb. Evident, nu există un singur făt-frumos, dacă mă întrebi pe mine, nu există niciun făt-frumos, sau mă rog, nu e musai frumos. Făt-Frumos e un nume generic dat unui flăcău care vrea să se însoare. Vine, se urcă pe mine, eu fac toată călătoria şi îl scot din toate rahaturile, iar la final, fata de împărat se mărită cu el. Eu sunt adus la herghelie şi apoi o iau de la capăt. Am obosit, după cum bine vezi.

- Dar de ce te aleg numai pe tine? (Vreau să-mi confirme, ştiu răspunsul.)

- Ţi-am zis că-s obosit, dar insişti, desi ştii. Aşa a fost scris în poveste – “făt-frumos vine pe un cal alb” şi nimeni nu riscă aiurea. Cum să se ducă la ilenecosânzene călare pe cai negri, sau ciungi, sau altfel decât albi? Da, sunt un fel de momeală, dacă la asta te gândeşti.

- Mie îmi plac ăia negri. Caii, zic. Roibi, suri, champagne…

- Tu nu eşti măritată. Zic.

- Şi de ce miroşi a parfumul lui?

- Îmi place…că refuzi să accepţi ceva ce ştii. Că ai nevoie mereu de cuvinte clare, pentru că pe alea nu le mai poţi răstălmăci, analiza, uita. Şi-a găsit Ileana, drumul, locul.

- Nu a venit la mine cu tine….

- Nu a venit la tine să rămână. Hai să ne întoarcem la păşune, poate întreabă vreunul iar de mine…să apuc să fac un duş, să nu miros a aventură…

- Ştii ceva? Tu rămâi la mine. O să ne plimbăm la pas amândoi. Gata cu basmele, balaurii şi cu faptele eroice. Eşti obosit…şi poate că ar fi bine să mori pe loc, nu alergând. De azi eşti doar un cal alb. Al meu.

- Şi dacă mă caută făt-frumosul tău? Sau ce facem cu restul de fete?

- Să vină pe jos. Sau pe o iapă de orice altă culoare. Ar trebui să aibă totuşi puţină imaginaţie şi poveştile pregătite…iar restul…dacă se poartă cioara vopsită, de ce nu şi calul?

Eh, şi m-am trezit. Da, şi eu sunt îngrijorată.