sâmbătă, 6 august 2016

Puţinã artã şi ceva mai multã organizare

Sã scriu, sã nu scriu...De ce da, de ce ba, de lua-m-ar sfinţii sã mã ia. Fie, scriu, în varianta economicã şi de buzunar boem.

Se suferã mult. Prea mult. Mã tot uit la oameni, mã tot uit în mine şi mi-e destul de clar cã se suferã haotic

Uneori se suferã aiurea, pe nimic, dar poţi sã-i spui unui om cã suferã degeaba? Cum sã-l laşi vãduv de suferinţa lui, dacã el crede cã doar atât i-a mai rãmas?

Mã uit la mine şi sincer eu uneori uit şi de ce mai sufãr. Sufãr aşa, a proastã, pentru cã nu mã înţeleg, nu mã cunosc, fug, sau mã simt neputincioasã când vreau sã mã pun în ordine. Prostii, jocul nu se terminã aşa uşor, iar eu mã încrunt şi dacã bate soarele şi dacã nu.

Fiecare are alt sistem de raportare la el, la lume, la viaţã, la tot, are alte rãni, alte dorinţe, alte aşteptãri, fiecare neagã cã le are sau se agaţã de ele. 
Fiecare are lupta lui, sau câte o neiertare asupra sa, asupra altora. 
Fiecare are un dor, o juliturã pe inimã, o traumã, un mic handicap fizic, mental, duhovnicesc, sufletesc etc. 
Dar e totul atât de dezorganizat, de incert, de obositor...

Îmi place cã în teatru se suferã organizat
Da, frate, avem o piesã, un personaj, un regizor şi suferim frumos, pe scenã. Doar nu existã nicio piesã fãrã conflict, fãrã durere, fãrã tranformãri, fãrã traseu. 
Se suferã chiar şi când nu pare cã se suferã, se suferã justificat, se suferã liber şi sãnãtos, terapeutic.

Da, chiar îmi place cã se suferã cu program: la repetiţii şi la spectacol, nu aiurea în tramvai.

Îmi place treaba asta la teatru. 
Parcã simt cã asta îmi lipseşte, cã de asta sufãr: am nevoie de puţinã artã şi de ceva mai multã organizare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu