miercuri, 11 decembrie 2013

Marile sentimente


Cel mai greu imi e sa vorbesc despre radacini. Despre cine sunt. Despre cine am fost. Despre ce a ramas din mine. Pentru ca nu stiu niciodata adevarul. Complet. Stiu doar adevarul meu.  Pentru ca totul e relativ,  pentru ca toti avem dreptate si toti ne inselam. Pentru ca numai Dumnezeu e Adevarul, si El e tainic si de necuprins.
Mi-e greu sa scriu despre ce m-a durut,  sau despre ce inca ma doare. Despre ce nu va muri niciodata in mine. Chiar doare Sinceritatea. Mai ales cea fata de tine insuti. Mai ales cand ti-ai fabricat, pentru a rezista, un zid solid de mandrie. Doare cand am curaj sa-mi vorbesc, doare cand tac, si arde locul din inima ocupat de acel cineva care sufera in urma vorbelor mele. Si fac asta in mod masochist. Ma-ntreb: de ce continui? Si totusi, cum sa ma opresc?   
Tot despre ce ar conta sa scriu e un mare secret. Viata e un mare secret. Lumea mea, fabricata de vaz, e un mister chiar si pentru mine, si tot ce cred ca stiu sigur e ca toata viata (scurta.relativ) am iubit, si-am luptat cu Frica.
Frica si Dragostea. Ele m-au determinat sa ma arunc si sa nu ma mai intorc niciodata de unde m-am desprins. M-au impins mereu din alte si alte locuri, si-am aterizat negresit alta, mai putina sau mai plina (niciodata nu am stiut cu adevarat care mi-a fost masura). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu