În parcul Tineretului, aproape
de intrarea “Orăşelul Copiilor”, aşteptam pe o bancă. Prima pe stânga, lângă un
ponei de bronz şi un baieţel la fel de ţeapăn precum poneiul.
În jur, mulţi părinţi scoşi la joacă silnică de către copiii lor, în ţinute lejere, chipurile neglijent aruncate pe ei, în funcţie de numărul sfârâielilor de grătar de astă vară.
Neinteresant, de altfel.
Importanta era "la joie de vivre" cu care defilau.
Râsetele, caruselele "sălbatice" cu urletele din fundal, fotografiile pruncilor cu zâmbete bătute în cuie, pe poneii docili şi imobili, toate acestea completau o grozăvie de după-amiază pe care aveam de gând să mi-o petrec plângându-mi de milă (aşa mă mai distrez eu uneori).
Aşadar, vacarm, soare copt de toamnă, copăcei aşchilopaţi, statui de bronz, Bacovia la el acasă, Emsi lângă mine.
În mijlocul unei fraze deştepte pe care aveam de gând să o notez, văd ţopăind o minge. De fotbal. Se juca, alerga printre picioarele desculţe ale unui băieţel. Ea albă, ele murdare, descoperite prea mult de pantalonaşii rămaşi mici, cu genunchii materialului lărgiţi şi uzaţi.
Copilul era fericit cu mingea lui, juca "prinsa" cu ea, o arunca, o rotea, încerca zadarnic "braziliana lui Ronaldo", sub privirile obosite ale părinţilor lipsiţi de tot şi de toate.
Mai ţin minte atât: mama baiatului avea pe post de poşetă o sacoşă de rafie, verde, iar tatăl nu ştiu ce avea, dar mergea mai încet, în urma lor.
În jur, mulţi părinţi scoşi la joacă silnică de către copiii lor, în ţinute lejere, chipurile neglijent aruncate pe ei, în funcţie de numărul sfârâielilor de grătar de astă vară.
Neinteresant, de altfel.
Importanta era "la joie de vivre" cu care defilau.
Râsetele, caruselele "sălbatice" cu urletele din fundal, fotografiile pruncilor cu zâmbete bătute în cuie, pe poneii docili şi imobili, toate acestea completau o grozăvie de după-amiază pe care aveam de gând să mi-o petrec plângându-mi de milă (aşa mă mai distrez eu uneori).
Aşadar, vacarm, soare copt de toamnă, copăcei aşchilopaţi, statui de bronz, Bacovia la el acasă, Emsi lângă mine.
În mijlocul unei fraze deştepte pe care aveam de gând să o notez, văd ţopăind o minge. De fotbal. Se juca, alerga printre picioarele desculţe ale unui băieţel. Ea albă, ele murdare, descoperite prea mult de pantalonaşii rămaşi mici, cu genunchii materialului lărgiţi şi uzaţi.
Copilul era fericit cu mingea lui, juca "prinsa" cu ea, o arunca, o rotea, încerca zadarnic "braziliana lui Ronaldo", sub privirile obosite ale părinţilor lipsiţi de tot şi de toate.
Mai ţin minte atât: mama baiatului avea pe post de poşetă o sacoşă de rafie, verde, iar tatăl nu ştiu ce avea, dar mergea mai încet, în urma lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu