Spre mine

17 Decembrie 2012, Bucureşti. În acea zi îmi propusesem să aştern la desfrâu nişte gânduri, să oficiez o slujbă de angajament la scris, dar abia zece zile mai târziu, acasă, în liniştea rămăşiţelor lumânărilor de Crăciun, purced. Parcă nu aş vrea încă să-i dau drumul acestui an şi mă agăţ disperată de ore, când am avut la dispoziţie atâtea zile de “toate la timpul lor”...

Scriu într-un caiet tare frumos, primit cadou, care are un păun cu flăcări în coadă, pe coperţi, cu magnet pentru ermetizare, aşa că aş vrea să-i mâzgălesc paginile doar dacă aud zornăitul punguţei cu talanţi, primită la naştere.

Ieri, am mai facut un pas spre mine.

Mergeam prin pădure cu gând de spovedanie, spre schitul de la Oituz unde Avva mă aştepta, şi la un moment dat, tovarăşa de drum cu care mă aflam m-a lăsat, de comun acord, în urmă. Sau în stânga, luând-o pe o scurtătură.

Mi-am continuat călătoria singură, pe drumul principal pe care îl cunoşteam, dar într-o clipă de mândrie - “voi ajunge înaintea ei la mănăstire”, am apucat şi eu o scurtătură, care m-a dus cu exactitate Nicăieri.

Nu ştiu cât de tare m-am abătut de la drum, cert e că nu mai ştiam unde mă aflam. Nu auzeam maşini, clopote sau voci umane care ar fi putut merge spre mănăstire, nu mai aveam baterie la telefon şi nici speranţa că voi ajunge înapoi pe drumul sigur.

Cădea zăpada aritmic de pe crengile copacilor dezmăţaţi de goi, într-o linişte sadică, în ceaţă, şi mă aşteptam oricând să zăresc rânjind un lup, un mistreţ sau un diavol.

Înaintam aşa flămândă şi obosită prin nămeţii ce-mi ajungeau mai sus de genunchi, pentru că urmele paşilor pe care iniţial apucasem se estompaseră demult, şi după o veşnicie, am ajuns la o căsuţă sărăcăcioasă, în inima munţilor.

Am rămas fără suflare, neştiind ce să fac: să bat la uşă şi să întreb “încotro?”, sau să-mi continui drumul la întâmplare? M-am temut să mă apropii- părea uşor părăsită, deşi atârna un ţol pe o coşmelie, dar nu ieşea fum pe horn. “O fi chilia unui pustnic, şi îl tulbur. Şi dacă nu o fi un pustnic?” - pornind pe urmele unor paşi mari, sperând că vor duce totuşi la drumul mare.

În tot acest timp mă rugam în gura mare cu rugăciunea inimii, izbucneam în câte o criză de plâns, cerând ajutor Cerului, îmbărbătându-mă cu “Facă-se voia Ta, Doamne” şi cu “Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.”

Mă vedeam putrezită printre ghiocei, la primăvară, sau jumatate mâncată de un animal, sau eroic supravieţuind, luată pe sus de Smurd şi dusă direct la Iaşi, la şcoala 9, sau ajungând peste câteva zile la Slănic, sau în munţii Nemira- undeva unde să râdă toată suflarea de isprava mea. Deci, mă luptam cu deznădejdea, cu disperarea, cu tendinţa de a face cale întoarsă, cu frica de a continua, cu amintirile care mi se derulau în minte şi din care înţelegeam încă o dată lămurit, unde şi faţă de cine am greşit, dorindu-mi din suflet să nu mor înainte de a mă spovedi.

Mă pregăteam agresiv de spovedanie, aşa cum nu mai făcusem înainte, şi încercam în acelaşi timp o minimalizare a situaţiei, o forţare a optimismului, un calm englezesc, ca imediat să cad în extrema dramatică din care numai rugăciunea mă ridica.

Îmi este greu acum să-mi disec trăirile, pentru că deasupra acestor gânduri şi emoţii stătea caldă o mână de bunic, o forţă care mă împingea din spate, un “continuă” ferm- aşa am ajuns, după râpe, suişuri, căderi şi alunecări, la un drum.

Plânsul de fericire şi rugăciunea mi s-au curmat după scurt timp pentru că tot pierdută eram, şi vroiam cu încăpăţânare să prind măcar puţin din Sfânta Liturghie. Am pornit iar la drum, în sus, buimăcită, dar hotărâtă, încercând să reperez ceva cunoscut: stâlpi de înaltă tensiune, ţevi turtite, sonde, reconstituindu-mi-le în minte cum arătau vara, şi apoi mi-am fixat privirea înainte.

O clipă am simţit că sângele îmi circulă în sens invers, pentru că o blănoşenie roşcată şi mică mă aştepta. Spun asta acum, pentru că atunci nu aveam de unde să ştiu că vulpea, care era de fapt un căţeluş, asta făcea. A schelălăit o dată şi aşa a început jocul nostru: căţelul mergea câţiva paşi, se oprea, mă aştepta, eu după el, mă opream, aşteptam, apoi el, şi tot aşa, observându-mă de la distanţă. Se asigura că îl urmez, dar că nu mă apropii prea tare, ci doar cât îi şade bine călătorului să stea de aproape de călăuza lui, pe un tărâm necunoscut. Ceaţa era la fel de densă, dar câteva raze împungeau cărăruia, ca după o vreme lumina să izvorască din pământ. Ajunsesem sus.

Pe scurtătura pe care m-a dus Scubi ( aşa am aflat că-l chema) am ajuns la mănăstire, după jumătate de oră- nu am mai apucat să-i mulţumesc blănuţului pentru ajutor, pentru că a dispărut imediat, smerit.

Transfigurată de fericire am intrat în biserică şi-am şezut cum se cuvine la “Tatăl nostru” care a început să se murmure, ca o încununare la “Cine l-a trimis după mine.” şi spre slava Dumnezeului Atotputernic.

Ea a ajuns prima, demult. Eu sunt şi acum fericită. Amin.

Cam cum am iubit

1. In prezenta ta, timpul e inofensiv. Il subjugi. Nu mai are nicio putere asupra mea, pentru ca sta, impreuna cu mine, cu sufletul la gura, asteptandu-te. De fapt realizeaza ca nu m–a castigat, ci m-a conservat, pentru ca abia langa tine respir din nou real si normal. 

2. Stiu atat de putin despre tine si-mi e atat de suficient...

3. Daca toate celulele epiteliale se innoiesc dupa trei luni, oare peste timpul asta buzele mele nu te vor mai recunoaste? De s-ar innoi si celulele inimii, poate abia atunci nu te-ar mai contine...

4. Astept acea zi in care ne vor durea ochii de cate ne vom spune.

5. Inimile noastre s-au sarutat pe furis, in ritmul batailor lor. Le desparteau insa doua invelisuri de carne subtiri si compacte...inimile bateau in piepturile noastre pentru ca sperau sa le sparga si sa se intalneasca.

6. Oamenii fac sex pentru ca isi doresc mult sa intre in sufletul celuilat, sa se uneasca in dreptul inimii, si incearca asta prin piele.

7. Mai bine iti spun ca “te iubesc” mai devreme, decat prea tarziu; desi mai devreme nu exista. Exista cand simti. Prea tarziu exista, si nu am curajul de a-l infrunta.

8. Mereu mi s-a parut ca am avut prea putine maini cu care sa te imbratisez. 

9. Anunt: Om pierdut. Semnalmente: indragostit. Raspund la numele tau.

10. Acum stiu cat sunt, dupa cat de mult pot sa iubesc. Iti multumesc.

11. Intr-un Ajun de poveste de dragoste mi-am zis asa: Cu omul potrivit nu iti imparti viata, ci o dublezi.

12. Dacă în dragoste nu e totul pur şi simplu, atunci aceasta sigur nu e. 

13. Unde se duc sentimentele atunci cand mor? Dar cele care nu s-au nascut niciodata?

14. Prin actul sexual fiecare vrea inconstient sa se strecoare in corpul celuilalt, sa ramana acolo si sa fie purtat permanent. Sa faca parte mereu. 

15. Eu cred in Fat-Frumos. 

16. Barbatii fac gauri pe care se chinuie apoi toata viata sa le umple. Din fericire, nu pe aceleasi.

17. Daca ai vreodata nevoie de ceva ORICE, ABSOLUT ORICE, imi spui, da’ sa nu eziti: CALC, GATESC, FAC CURAT, RUP OASE si OMOR OAMENI.

18. Un “te iubesc” pacatos: Oare daca el s-ar indragosti cu adevarat de mine, si mi-ar arata asta, cat ar trece pana sa-i spun adio?

19. Eu sunt cat esti, si cand nu esti, eu sunt...in asteptarea ta.

20. Iti intentez un proces…de constiinta. Ma prezint la recurs.

21. Nu gasim alt mod de a intra in sufletul cuiva si apelam la varianta fizica…cum ar fi sa ajungi la inima unei fete traversandu-i vaginul? Sau cum sa acaparezi existenta si fiinta unui baiat, atragandu-l cu un vacum, prin vagin?

22. Cand doresti fizic pe cineva, ti se pare insuficient corpul tau. Nu stii ce sa mai faci sa-l cuprinzi, sa-l simti pe celalalt. L-ai rupe in bucati si l-ai lipi pe tine si apoi te-ai rupe in bucati sa-l recompui pe celalalt, avand chipul tau. Asa-i?

23. Oamenii se tot imbratiseaza pentru ca uita ca nu pot deveni unul printr-o simpla imbratisare. Incearca sa se compuna prin celalalt, si pentru o clipa reusesc. Apoi realizeaza ca e imposibil si tocmai aceasta realizare face imposibila fuziunea completa. Ce s-ar intampla daca ar crede doua clipe, ca se poate sa ramana asa, pentru totdeauna?

24. Cand te visez, eu cred ca ti-e dor de mine. Tu mai visezi altceva decat pe mine?

25. Spune-mi cum iubesti, ca sa-ti spun cine esti. Cine a spus asta oare pentru prima data?

26. Provocare: sa ma masori cu palmele, toata.

27. Sufletul meu batran, al lui tanar, creiere bolnave si nevoia de a fi iubiti. Un atasament dureros. Suflete pierdute. Iata taina dragostei noastre.

28. Iubesc pe cine nu trebuie, dar nu pe oricine.

29. 20 de cm, 3 ani ani si 1870 de km: distanta intre noi.

30. Mi-amintesc uneori de mainile noastre care se cautau si netezeau doua corpuri, facandu-le unul singur.

31. Cand futi, vaginul nu are nationalitate, destinatia e aceeasi: eden.

32. Atasamentul aduce suferinta; iubirea inseamna libertate. Te iubesc, si te las sa zbori, sa fii liber, si daca te vei intoarce inseamna ca libertatea o gasesti in mine...voi afla si eu asta atunci.

33. Blestem: Sa fii mort si nimeni sa nu vada, sa spui si nimeni sa te creada. Sa plangi si sa nu te mai poti opri, sa te doara locul gol din care ti-a fost smulsa inima candva!

34. Azi am fost oarba, surda si muta, pentru ca nu te-am vazut, nu te-am auzit, nu ti-am vorbit.

35. Mi-e dor de ochii tai verzi-albastri, de zambetul tau cu gropite mincinoase, de imbratisarea aparent sincera si nostalgica.

36. A fost cu intentie totul: rochia, pantofii, tot aranjamentul. Mi-am zis ca daca nu-ti curge o lacrima, macar o bală.

37. Dragostea tine cat drumul pe tren, de la Timisoara la Onesti, cu tot ce presupune el: peisaje trecatoare, nerabdare si rabdare, emotii, plictiseala, rutina, disperare…

38. Sper sa ne vedem real abia la poarta raiului. Si de acolo sa fugim de mana in iad, unde vom fi primiti cu bucurie din pricina vietilor noastre irosite.

39. Oamenii fac copii din curiozitate.

40. Nu sunt în pericol de infarct pentru că inima mi-e închisă într-un corp străin, căruia i-am încredinţat-o fără să mi-o ceară.

41. Te sarut pe gura ce-ti tradeaza natura trista…. Si pe suflet, in locul cel mai ascuns.

42. În fiecare zi ţi-am compus un mesaj de despărţire, iar când voi putea să te las, ţi le trimit pe toate deodată.

43. Daca mi-as pierde memoria, vazandu-te, inima mea ar pompa sangele in sens invers? 

44. De cate ori voi vrea sa-ti vorbesc, iti voi scrie si nu-ti voi trimite niciodata scrisorile. Asa eu imi voi pastra demnitatea, iar tu vei avea vreme sa-ti fabrici un dor de mine.

45. Nu omori ceea ce iubesti, dar uneori te omoara ceea ce iubesti. De asta putini au curajul sa iubeasca neimpartasit.

46. I-aş fi spus unei vechi iubiri: « Cu ce drept nu mă laşi să mă las să vreau să te uit? »… ciudat cum abia acum mi-am mai amintit de ea.

47. Prostia mea sta in fiinta ta. Iubindu-te, ma tradez in bucatica mea imbecila.

48. Dar din dar se face rai…sentiment curat, in dar cui n-are nevoie, se face iad.

49. Ai un suflet minunat de putred…si este minunat mai ales cand trece prin filtrul ochilor mei care cred ca te iubesc pentru faptul ca ochii iti zambesc verde si buzele clipesc iscoditor si sincer.

50. M-am uitat in palma sa vad ce va urma, si atunci am observat ca mana mea era in palma ta.

51. Fii un barbat adevarat si fa-ma sa sufar...

52. Se spune ca pretuim cu adevarat ceea ce pierdem…eu te pretuiesc mai mult cu fiecare zi…inseamna ca te-am pierdut si te tot pierd mereu? Te sarut cu foc de tabara.

53. Ti-as strabate corpul alunita cu alunita, si celula cu celula as stampila-o cu buzele.

54. Imi pare rau ca esti un minunat, iar eu nu te vad pentru ca am ochii plini de lacrimi; pentru cine nu m-a iubit niciodata.

La cumparaturi

....am incercat toate hainele posibile, dar sufletului meu nu i-au placut. Unele il strangeau, altele erau demodate, iar altele erau prea noi. I-am zis sa se decida si a zis ca prefera sa ramana dezbracat de trecut si ca transparenta il va face mereu la moda. Trendy. Eu i-am aruncat totusi o esarfa cu buline negre, ca sa maschez niste gauri. O tin infasurata de doua ori, in zona pieptului.